Potrivit art.1086 din Codul Civil, rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri.
Din acest text rezultă o LIMITARE pe care o suportă părinții, soțul supraviețuitor și copiii. Astfel, în timpul vieții, dacă există soț supraviețuitor, copii și/sau părinți, patrimoniul se împarte după cum urmează: cotitatea disponibilă (adică partea din patrimoniu de care defunctul poate dispune în orice modalitate) și rezerva succesorală (cealaltă parte care se cuvine moștenitorilor rezervatari, respectiv copii, părinți și soț).
În aceste condiții, dacă defunctul a dispus de toate bunurile din patrimoniu deși avea copii/părinți/soție, aceștia pot cere pe cale judecătorească reducțiunea liberalităților excesive.
Reducțiunea poate fi cerută doar de moștenitorii rezervatari, succesorii sau creditorii chirografari ai acestora, în 3 ani de la data deschiderii moștenirii sau de la data pierderii posesiei.
Dacă la data decesului există alte rude decât rezervatarii, spre exemplu: unchi, mătușă, văr, etc., aceștia nu pot beneficia de rezerva succesorală.
Există și acte de dispoziție care pot fi făcute fără a exista o limită, respectiv: dezinteresatele (actele cu titlu gratuit prin care nu se micșorează patrimoniul, cum ar fi: comodatul), precum și contractele cu titlu oneros.
În mod evident, dacă defunctul a încheiat un act cu titlu oneros doar pentru a-i înlătura de la moștenire pe ceilalți moștenitori, acest act poate fi anulat pe calea simulației.