Asemănător cu alte proceduri din dreptul familiei, divorțul este o procedură sensibilă care afectează din punct de vedere psihic atât soții, cât și ceilalți membri ai familiei.
În mod evident, dacă soții se înțeleg, procedura este simplă. Dacă nu există minori, aceștia pot divorța pe cale notarială (la notar ori la ofițerul de stare civilă), ori pe cale judecătorească.
Dacă există copii minori, fie rezultați din căsătorie, fie din afara căsătoriei, și dacă soții se înțeleg, doar notarul sau instanța de judecată se poate pronunța asupra divorțului, ofițerul de stare civilă nefiind competent în acest caz.
Dacă soții nu se înțeleg, există o singură variantă prin care pot divorța, respectiv pe cale judecătorească.
În cazul în care soții doresc divorțul pe cale notarială, notarul sau ofițerul de stare civilă le va acorda un termen de reflecție de 30 de zile, timp în care soții să se gândească dacă este oportun să procedeze astfel. La expirarea termenului, soții trebuie să se prezinte personal în fața notarului sau ofițerului de stare civilă pentru a-și exprima consimțământul.
Reprezentarea părților poate avea loc, în fața notarului, doar în cazul redactării și depunerii cererii, iar în fața instanței de judecată, dacă părțile se află în situațiile prevăzute de art.921 C.proc.civ (atunci când unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție judecătorească, are reședința în străinătate sau se află într-o altă situație similară).
Așadar, dacă soții divorțează de comun acord pe cale judecătorească și au reședința în străinătate, aceștia pot conveni ca amândoi să fie reprezentați de un singur avocat.
Potrivit art. 451 NCPC, cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților, specialiștilor, martorilor și alte cheltuieli pentru desfășurarea procesului.
Taxa de timbru pentru divorțul prin acord este de 200 lei.
Atunci când raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă ori pentru o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani, taxa de timbru este de 100 lei.
În cazul în care căsătoria nu mai poate continua din cauza stării de sănătate a unuia dintre soți, taxa de timbru este de 50 lei.
Conform art. 453 NCPC, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Astfel, dacă culpa în destrămarea căsătoriei este a unuia dintre soți, acesta va fi obligat, la cererea celuilalt soț, la plata cheltuielilor de judecată, respectiv: taxa de timbru, onorariu avocat, precum și alte taxe efectuate în legătură cu procesul.
Pentru divorț aveți nevoie de copii XEROX sau poze de pe următoarele documente:
1. certificat de căsătorie;
2. certificate de naștere ale copiilor minori (dacă aveți copii minori);
3. copie carte de identitate;
4. taxa judiciară de timbru (se achita la primărie sau la taxe locale);
5. dovada reședinței în străinătate (carte de reședință sau contract de munca sau contract de închiriere).